AMC când cetățeanul nu înțelege proprietatea privată

Întâmplarea face să stau într-un bloc cu 5 apartamente. Nu știu care e termenul corect, are doar 2 etaje. Bloc să fie. Fiecare apartament are un loc de parcare. Privat. Intrarea pe alee e privată, terenul la comun e privat. Practic, proprietate privată.

Bazele legislative:

Legislația română definește proprietatea privată prin Codul Civil (art. 555), care stipulează că este dreptul de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele legii. Aceasta este garantată și ocrotită de Constituție (art. 44).

Dacă cineva pătrunde fără drept în locuința ta sau în alte spații împrejmuite de aceasta, se încadrează în articolul 224 din Codul Penal (Violarea de domiciliu) și poate fi pedepsit cu închisoare sau amendă. Poți depune o sesizare la poliție.

Parcarea e cu acces direct din stradă, nu există trotuar. Așa a fost gândită de constructor și aprobată de Primărie. Când vin acasă, intru direct din stradă în parcare. Lipită de clădire, de calea de acces la casa scării. Parcarea e împrejmuită de 3 laturi. A 4-a nu e, că, deh, acces.

Vin alți șoferi care se parchează în spațiile private de parcare. Am avut un semn spre informare, degeaba. Fără semn, nu are rost. E Vestul Sălbatic.

Le spui: „e parcare privată, mutați-vă mașina”. Răspuns (cel mai adesea bodogănit): „doar 5 minute”.

Și ne mai întrebăm de ce merg lucrurile simple prost în România. De cele complicate nu are rost să vorbim. Am spus-o și o spun mereu: să luăm cele bune de la alte țări, să scăpăm de cele (obiceiuri) proaste. Nu (mai) merge cu o spoială îndoielnică și cu lucrul de mântuială.

Avem o aversiune față de lege și ordine. Nu ne place. Ne place, în schimb, să: „lasă că ne-am descurcat și de data asta”. Șmechereală. Șmenuială.

Tăcerea perpetuează păstrarea obiceiurilor proaste, lipsa bunului-simț. Dacă deschizi gura să îți protejezi drepturile, nu e bine. Că „doar 5 minute”. Ce atâta caz?

Pe de altă parte, pot fi și înțelegător. De multe ori nici nu îmi bat capul să le atrag atenția, că pleacă rapid. Unii își dau seama că sunt pe proprietate privată, alții își termină repede treaba. Sau se parchează pe spațiul public.

Uneori nu mai pot să tac. Nu mai pot tolera nesimțirea. Nu mai vreau să accept toate rahaturile făcute de conaționali. E adevărat că peștele de la cap se împute, asta nu înseamnă că schimbarea nu poate fi bidirecțională.

Noi toți ar trebui să dăm un exemplu când suntem în societate. Respect față de sine, față de ceilalți. Și față de proprietatea privată.